Parc Cultural și Outdoor Cinema în Parcul Memorial ’56

În iulie se va lansa seria de evenimente ParCult, care va asigura săptămânal, în serile de vară, oportunități recreative culturale în Parcul Memorial ’56 (în spatele Casei de Cultură „Kónya Ádám”). Sfârșiturile de săptămână vor fi pline atât cu concerte și spectacole, cât și de proiectări de filme în aer liber.

În perioada 2 iulie – 29 august, vizitatorii se pot distra în cadrul unor concerte susținute de artiști locali și din împrejurimi, spectacole de dans popular și vizionări de filme de succes. Scopul seriei de evenimente este de a revitaliza viața socială, care ne-a lipsit multora dintre noi în ultimele luni. În serile de vară, ParCult va deveni locația relaxării, a divertismentului și a distracției, unde tinerii și vârstnicii, respectiv cei care au familii, se pot întâlni într-un mediu sigur și prietenos.

Seria de concerte va începe pe data de 10 iulie cu trupa White Betty, urmată de Four Trombone Quartet și de BRVLG (Borvilági), noul proiect al binecunoscutei formații Evilági. După aceea va avea loc un concert într-adevăr palpitant, și anume producția comună a formațiilor The Crazy Plumbers din Târgu Secuiesc și Voces. Și copiii vor avea parte de distracție, organizatorii îi așteaptă cu spectacolul formației Mesehetes. Seria de evenimente se va încheia cu ritmurile de jazz și de blues ale formației Free Connection.

Oferta de programe din ParCult se completează cu un spectacol extraordinar de dans popular intitulat “Drumuri diferite, un singur talent”, care, punând accent pe valorile familiei tradiționale, dorește să ne călăuzească înapoi la rădăcinile noastre proprii. Spectacolul a fost regizat de Tőkés Csaba-Zsolt, premiera acestuia făcând parte dintr-un film documentar în curs de realizare.

În cadrul Outdoor Cinema vor fi proiectate, cu sprijinul Asociației Filmtett, cinci dintre filmele artistice maghiare de succes din ultimii ani, printre care se pot viziona atât comedii, satire, cât și drame și thriller. Proiectările vor începe de la ora 21:30, bilete se pot cumpăra la prețul de 10 lei, respectiv 5 lei cu reducere, de la casa de bilete a Cinema Arta, începând cu data de 1 iulie, de luni până vineri între orele 14.00 și 22.00.

Pentru cele trei concerte ale programului se pot cumpăra bilete cu reducere la prețul de 5 lei, iar prețul unui bilet întreg va fi de 10 lei. Biletele și abonamentele se găsesc la Biroul de organizare evenimente culturale din Piața Libertății nr.1, de luni până joi, între orele 9 și 16, vineri între orele 9 și 13, respectiv cu o oră înaintea începerii spectacolului.

În cursul evenimentelor se vor respecta cu deosebită atenție măsurile sanitare de precauție, participanții fiind rugați ca, pentru protejarea sănătății proprii și a celorlalţi, să respecte măsurile de siguranță și de protecție în vigoare. Participarea la eveniment va avea loc conform normelor sanitare în vigoare care se aplică în prezent: ca urmare, ocuparea locurilor se va face în ordinea sosirii, numărul locurilor fiind limitat din cauza respectării distanței corespunzătoare între participanţi.

 

Organizatori: Casa de Cultură „Kónya Ádám”, Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe, Cinema Arta by Cityplex

Program:

02. 07. ◘ 21:30  Outdoor Cinema: Tovarășul Draculici (2018, HU, sub.RO – 95’)

07. 07. ◘ 21:30 Outdoor Cinema: Valan – Valea Îngerilor (2019, HU, sub.RO – 97’)

09. 07. ◘ 21:30 Outdoor Cinema: Lajkó, Țigan În Cosmos (2018, HU, sub.RO – 90’)

10. 07. ◘ 19:00 White Betty

12. 07. ◘ 16:00 Fourte Trombone Quartet

14. 07. ◘ 21:30 Outdoor Cinema: Sper Să Mori Data Viitoare (2018, HU, sub.RO – 96’)

16. 07. ◘ 21:30 Outdoor Cinema: Brazilieni (2016, HU, sub.RO – 95’)

17. 07. ◘ 19:00 BRVLG

26. 07. ◘ 18:00 Drumuri diferite, un singur talent

31. 07. ◘ 19:00 The Crazy Plumbers & Voces

12. 08. ◘ 19:00 Térerő

22. 08. ◘ 17:00 Mesehetes

29. 08. ◘ 19:00 Free Connection

Această pagină web folosește cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența de navigare și a asigura funcționalițăți adiționale.