Ziua Copilului prinde culoare în Piața Centrală din Sfântu Gheorghe

Programul complet al evenimentelor organizate pe 1 iunie

Pe 1 iunie, de Ziua Copilului, între orele 09.00 și 20.00, cei mici și cei mari deopotrivă sunt așteptați cu o sumedenie de activități în centrul orașului Sfântu Gheorghe. Cei prezenți vor putea colora Piața Centrală cu creta, își vor putea lăsa amprenta pe uriașele litere #SEPSI, vor putea participa la mângâiere de câini, la echitație ori chiar se vor putea cățăra, dar vor putea și cânta, dansa sau încerca jocuri populare tradiționale.

Teatrul de Păpuși Cimborák, Teatrul „Andrei Mureșanu”, Cinematograful Arta, Asociația Vadon, Sepsi TeleTár și Palatul Copiilor le pregătesc, de asemenea, surprize participanților. Pe lângă aceste activități, va fi organizată și o piață volantă, iar poliția, jandarmeria și pompierii vor face demonstrații speciale pentru copii. Aceștia vor avea ocazia și să vadă și chiar să încerce noua maşină de colectare a deşeurilor de la TEGA.

Participanții sunt obligați să poarte mască de protecţie, inclusiv copiii cu vârsta de peste 5 ani.

Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe împreună cu Casa de Cultură „Kónya Ádám”.

Program detaliat

1 iunie 2021

10:3011:00 Flashmob Zumba cu Tittesz Tünde / Piața Centrală
11:00 Teatrul de Păpuși „Cimborák”: „A Fehér macskahercegnő” / Sala de spectacole a Teatrului de Păpuși „Cimborák”. Spectacolul este în limba maghiară şi se adresează copiilor cu vârsta 3+, iar numărul locurilor este limitat. Rezervările se pot face la numărul de telefon 0755 335 400, Csüdöm Eszter.

11:0013:00 Program Palatul Copiilor / Piața Centrală

  • Dans Modern cu Molnár Enikő
  • Dansuri și jocuri populare cu Kocsis Hunor
  • Program educativ de Aeromodele cu Ovidiu Dumbravă
  • Jocuri interactive cu Bocz Attila, Timaru Krisztina şi Bartha Csaba
  • Program educativ muzică live cu Tinca Teddy

14:0014:30 Teatrul „Andrei Mureșanu”: Domnul Andrei, îngrijitorul parcului / Piața Centrală zona Tein)
16:0016:30 Flashmob Zumba cu Tittesz Tünde / Piața Centrală
18:00 Teatrul de Păpuși „Cimborák”: „A Fehér macskahercegnő” / Sala de spectacole a Teatrului de Păpuși „Cimborák”. Spectacolul este în limba maghiară şi se adresează copiilor cu vârsta 3+, iar numărul locurilor este limitat. Rezervările se pot face la numărul de telefon 0755 335 400, Csüdöm Eszter.

Programe pe durata întregii zile:
9:0020:00 Piața volantă a meșteșugarilor și a producătorilor / Piața Centrală
10:0016:00 Mângâiere de câini – TEGA / Parcul Elisabeta
10:0017:00 Tururi ghidate și programe pentru copii – Sunete de animale / Muzeul Cinegetic al Ținutului Secuiesc. Intrarea copiilor este gratuită.
10:0018:00

  • Prezentarea celei mai noi autospeciale de colectare a deşeurilor – TEGA / Piața Centrală
  • Echitație – Centrul de Echitație „Barabás” / Parcul Elisabeta (lângă Biserica Catolică)
  • Tiroliană / Parcul Elisabeta, Pavilion
  • Cățărare / Parcul Elisabeta
  • Demonstrație de prim ajutor – Salvatore / Piața Centrală
  • Prezentare de tehnică și de echipamente – Poliție / Parcarea Hotel Bodoc
  • Demonstrații de mașini – Pompieri / Parcarea Hotel Bodoc
  • Prezentare de tehnică și de echipamente – Jandarmerie / Piața Centrală

11:0016:00   Vopsirea #SEPSI și maraton de desenat pe asfalt / Piața Centrală
11:0017:00 Programe cu Benkő Éva / Parcul Elisabeta și Piața Centrală
11:0014:00 „Kötélverés, körmönfonás” / Jocuri tradiţionale
14:0017:00 „Mese, mese, mátka” / Povești pentru copii
11:0017:00 Flashmob. Jocuri pentru copii – Asociația „Lilium Aureum” / Piața Centrală
10:0018:00 Școala Populară de Arte și Meserii: Darurile naturii. Expoziție de desene cu Melinda Roșca / Parcul Elisabeta
10:0017:00 Ziua Copilului la TeleTár / Sepsi TeleTár (str. Kriza János, nr. 4)

Program Cinema Arta, locurile trebuie rezervate în avans:
11:00   Lassie Come Home – Germania, familie, aventură, 96 min. – dublaj maghiară
11:15   Scoob!  – SUA, animație, comedie, aventură, 93 min.  – dublaj română
14:00   Scoob!  – SUA, animație, comedie, aventură, 93 min.  – dublaj română
14:15   Tom and Jerry  – SUA, animație, comedie, 101 min. – dublaj română
16:00   Soul – SUA, animație, comedie, aventură, 100 min. – dublaj maghiară
16:15 Wonder Woman 1984 – SUA, acțiune, aventură, fantezie, 151 min. (AP-12)  – subtitrare română
18:00 Wonder Woman 1984 – SUA, acțiune, aventură, fantezie, 151 min. (AP-12)  – subtitrare română
19:00 Soul – SUA, animație, comedie, aventură, 100 min. – dublaj maghiară

Această pagină web folosește cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența de navigare și a asigura funcționalițăți adiționale.