Primăria Sfântu Gheorghe vă invită la o sărbătoare a comunității: aprinderea primei lumânări de Advent în Piața Centrală

A început perioada pregătirilor pentru sărbătoarea Crăciunului, iar una dintre cele mai importante sărbători ale comunității din orașul Sfântu Gheorghe este aprinderea primei lumânări de Advent, care a devenit parte din viața orașului. În 2010 am montat pentru prima dată o coroană uriașă de Advent, creând o tradiție de a aprinde lumânări împreună, iar anul acesta sărbătorim împreună pentru a 13-a oară. Prima lumânare va fi aprinsă duminică, 27 noiembrie, de către primarul Antal Árpád, în cadrul unui program care va începe la ora 19:30 în Piața Centrală.

Va fi servit ceai cald tuturor celor adunați, iar copiii vor fi invitați să se bucure de turtă dulce. Îi rugăm pe locuitorii orașului să aducă lumânările pentru a se putea întoarce la casele lor cu o flacără sacră. Organizatorii, Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe și Casa de Cultură „Kónya Ádám” vor asigura și în acest an lumânări la fața locului. Evenimentul este organizat cu sprijinul Serviciului de Ajutor Maltez.

Ceremonia va cuprinde colinde de Crăciun cântate de Mátis Adrienne și Deák Anet din Ansamblul de dansuri populare Kincskeresők, pregătite de István Ildikó, gazdele evenimentului fiind elevele Sorbán Dorottya de la Colegiul Reformat și Mara Pandele de la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul”.

După binecuvântarea preotului paroh Takó István, primarul Antal Árpád, ne va transmite gândurile sale în preajma sărbătorilor şi va aprinde prima lumânare din coroana de Advent.

De asemenea, corul de cameră Laudate, condus de Lőfi Gellért, va cânta în cadrul evenimentului.

În acest an, orașul va avea din nou două coroane uriaşe de Advent, cea de-a doua fiind amplasată în sensul giratoriu din zona Gării, astfel încât locuitorii să poată simți și trăi momentele de sărbătoare aproape de casă.

Coroanele de Advent vor fi împodobite cu ornamentele Orașului Alb, unul dintre preferatele locuitorilor și creația designerului Bagoly Zsuzsa. Conform tradiției, ambele coroane vor fi împletite și aranjate de către personalul Grădinăriei oraşului și decorate cu ajutorul angajaţilor Primăriei.

Mai multe zone din oraş vor fi împodobite şi în acest an cu lumini festive, urmând ca străzile să fie decorate cu aceleași elemente folosite și în anii precedenți, iar municipalitatea va contribui la atmosferă cu obișnuitele sale instalații publice.

Organizatori: Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe, Casa de Cultură „Kónya Ádám”.

 

 

Această pagină web folosește cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența de navigare și a asigura funcționalițăți adiționale.