Renumita Filarmonică de Copii din Vlăhița vine la Sfântu Gheorghe

Filarmonica de Copii din Vlăhița, cunoscută internațional și prezentă pe scenele mai multor orașe din Europa și din lume, va susține un concert în data de 10 decembrie, începând cu ora 19:30, la Biserica Romano-Catolică „Krisztus Király” din Sfântu Gheorghe. În spectacolul intitulat „Îngerii cântă”, cei 140 de membri ai Filarmonicii de Copii vor interpreta lucrări corale bisericești pentru Advent și cântece populare maghiare de Crăciun, precum și adaptări ale cântecelor populare de Crăciun din alte culturi.

Grupul, cu o sonoritate distinctivă, a fost înființat în 1982 din elevi talentați ai Școlii Generale nr. 1 din Vlăhiţa (azi Școala „Mártonffi János”), și este condus de dirijorul Haáz Sándor. Ansamblul, format din 140 de elevi, și-a luat numele de Filamonica de Copii în 1983, iar în 1985 a fost creată sigla sa, după concepția artiștilor plastici Bartha Sándor și Miklóssy Dénes. Grupul original, compus dintr-un cor și o orchestră (100+40), continuă să existe și să susțină între 20 și 30 de concerte în fața publicului în fiecare an. Participă frecvent în orașe mici și mari din Transilvania, călătorind în turnee de concerte în străinătate în fiecare vară începând din 1990. Membrii grupului au propriile lor ecusoane, cravate și uniforme. Instrumentele lor sunt, în cea mai mare parte, achiziționate de părinții lor, dar ansamblul dispune și de o colecție serioasă de instrumente, pe care le împrumută copiilor.

Repertoriul ansamblului include scurte piese clasice, aranjamente unice ale cântecelor populare, cântece istorice și melodii din alte culturi.

Bilete pentru concertul de așteptare a sărbătorilor pot fi achiziționate la prețurile de 10 lei, respectiv la 7  lei de la Biroul de Organizare Evenimente Culturale (Piața Libertății, nr. 1), precum și la fața locului.

Organizatori: Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe, Casa de Cultură „Kónya Ádám”

Această pagină web folosește cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența de navigare și a asigura funcționalițăți adiționale.